Prima conexiune între Xi’an şi Budapesta

Stabilirea unei conexiuni periodice între China şi terminalul BILK

O durată de transport între 10 şi 12 zile

Timp record: primul tren de la Xi‘an a sosit în 10 zile la terminalul Rail Cargo BILK, prin gara de transbordare de la Záhony-Eperjeske. După ce a străbătut mai bine de 7.000 km, trenul de containere încărcat cu bunuri de larg consum a salutat Budapesta. Transportul containerelor a pornit pe cale feroviară din oraşul Xi’an, o metropolă care numără nu mai puţin de 13 milioane de locuitori. Trenul a circulat pe ruta ce străbate Kazahstanul şi Ucraina.

Un potenţial grandios pentru transporturile eurasiatice

Rail Cargo Group este primul furnizor de transporturi feroviare de marfă care a dezvoltat un tren pe ruta terminalului Rail Cargo BILK - Xi’an. Trenul de probă pe ruta alternativă, care trece prin punctul de frontieră dintre China şi Kazahstan Alashankou/Dostyk şi străbate graniţa ucraineană via Batjevo/Eperjeske a fost dezvoltat de RCG. La o durată de numai 10 zile, clienţii profită de un timp de transport imbatabil. Astfel, RCG atinge un nou standard în transportul eurasiatic de containere.

Rail Cargo Group desfăşoară cu regularitate mai multe relaţii între Europa și Asia. În mare parte, mărfurile sunt transportate din China prin portul Pireu, prin porturile de la Marea Adriatică şi parţial, şi prin coridorul continental, spre Ungaria. În medie, din porturi, o dată la două zile, trenurile se îndreaptă spre Europa Centrală.