5.000 de euro pentru ajutor de iarnă în Ucraina

Pe lângă exporturile de cereale, grupul ÖBB Rail Cargo Group (RCG) sprijină Ucraina și printr-o donație la Crucea Roșie austriacă pentru ajutor de iarnă local. Cu ocazia sondajului privind satisfacția clienților din acest an, pentru fiecare chestionar completat s-a donat zece euro. Suma rămasă a fost rotunjită.

În Ucraina infrastructura critică a fost deseori ţinta atacurilor. Astfel, aprovizionarea cu energie a fost deja întreruptă parțial, ceea ce înseamnă că mii de oameni sunt nevoiți să locuiască fără încălzire în locuinţele lor, majoritatea neadecvate pentru iarnă - și la temperaturi de până la minus 15 grade. Zilele sunt scurte şi nopţile foarte friguroase.

Crucea Roșie austriacă este partener al Crucii Roșii ucrainene de mulți ani și oferă ajutor umanitar de iarnă în Ucraina. Clădirile distruse sunt restaurate cât mai bine posibil și amenajate pentru iarnă - de exemplu, prin instalarea de ferestre noi. Mai mult decât atât, Crucea Roșie instalează generatoare, alocă subvenții financiare familiilor gazdă și acoperă costurile de încălzire pentru adăposturile de urgență. În plus, aceasta contribuie şi prin furnizarea de echipe medicale mobile, distribuirea de tichete de alimente, dotarea adăposturilor de urgență și implementarea și dezvoltarea în continuare a sistemelor de asistenţă medicală mobile. Din Austria sosesc permanent ajutoare în Ucraina cum ar fi, pături de iarnă foarte calde, pachete cu articole de igienă și seturi de bucătărie. Pe lângă acestea, Comitetul Internațional al Crucii Roșii se ocupă de refacerea infrastructurii distruse cu scopul de a alina suferința localnicilor.

10 euro pentru fiecare chestionar

Ca sprijin financiar pentru ajutorul umanitar vital la fața locului, grupul RCG a făcut Crucii Roșii austriace o donație de 5.000 de euro. Suma a rezultat din participările la sondajul privind satisfacția clienților din acest an. Ca și în 2020, noi donăm 10 euro Crucii Roșii austriace pentru fiecare chestionar completat. Suma rămasă a fost rotunjită. Împreună cu clienții noștri, noi putem ajuta și putem face bine.

1 Milion de tone de cereale exportate din Ucraina

Începând cu luna martie, pe lângă donaţia financiară, grupul RCG sprijină intens Ucraina și cu servicii de transport și logistică pentru produse agricole. Astfel, până la sfârșitul lunii noiembrie 2022, grupul RCG a transportat deja peste un milion de tone de cereale din Ucraina în Europa Centrală și de Sud. Ucraina este cel mai mare producător agricol din Europa - astfel, exporturile agricole sunt importante pentru întregul continent și nu numai.

22.12.2022