Predarea președinției companiei RFF către DB Cargo

După cinci ani de activitate, Clemens Först, CEO ÖBB Rail Cargo Group (RCG) a predat președinția companiei Rail Freight Forward (RFF) doamnei Sigrid Nikutta, directoare executivă a companiei DB Cargo.

Grupul Rail Cargo Group face parte din compania Rail Freight Forward, o asociație de căi ferate europene de marfă, care are ca obiectiv, reducerea efectelor negative ale traficului de marfă asupra planetei şi reducerea semnificativă a mobilităţii prin inovaţie şi o combinaţie de trafic inteligent. Asociația are ca obiectiv mărirea la 30 % a cotei de transport feroviar de marfă în repartizare modală până în 2030. Coaliția a fost fondată în 2018, grupul RCG fiind membru fondator și acesta a prezidat-o prin purtătorul de cuvânt al consiliului de administrație Clemens Först.

Predarea simbolică în München

După cinci ani de activitate, Clemens Först a predat președinția la târgul din München transport logistic din acest an, doamnei Sigrid Nikutta, directoare executivă a companiei DB Cargo. În mod simbolic a fost înmânat un container mic. Grupul RCG va preda preşedenţia, dar acesta va rămâne în continuare membru, a precizat Först: „Transportul este o parte semnificativă a problemei climatice iar calea ferată este o parte elementară a soluției. De aceea, noi nu promovăm doar inovații în transportul feroviar de mărfuri, ci luptăm și pentru condiții de concurență corectă față de șosea și mai multă capacitate în rețeaua feroviară.“

Circulaţia unui tren prin Europa trebuie să fie devină la fel de uşoară ca a unui camion iar transportul feroviar nu trebuie să fie dezavantajat financiar, solicită coaliția. „Dacă se reuşeşte să se transporte mai multe bunuri pe şine, se ating şi obiectivele climatice ale Uniunii Europene. O cotă de 30 la sută a trenurilor de marfă în mixul de transport continental este fezabilă - cu digitalizarea și automatizarea traficului feroviar”, consideră noua președintă a companiei RFF, Sigrid Nikutta.

10.05.2023