Trenul lui Noe face înconjurul lumii

Un tren, un mesager al climei, 12 opriri intermediare în toată Europa, 17 containere cu design de la artişti de stradă internaţionali, 200 metri de operă de artă, 19 companii europene conducătoare din domeniul transport de marfă feroviar, mii de oameni atinşi, o iniţiativă, un scop.

Trenul lui Noe porneşte mâine spre Chile. Odată cu el şi mesajul său face înconjurul lumii: până în 2030 transporturi feroviare mărite la 30 procente.

Ceea ce a început în decembrie 2018 la conferinţa mondială privind schimbările climatice COP24 cu două containere în Katowice, Polonia, a devenit o mişcare europeană amplă. Şi cea mai lungă operă de artă mobilă. Rail Freight Forward (RFF), o coaliţie a transporturilor feroviare europene de marfă, sub iniţiativa Rail Cargo Group, şi-a propus scopul de a reduce drastic efectele negative ale transportului de marfă de pe planeta noastră. Din acest motiv s-a pornit o campanie de protecţia mediului la nivel european şi Trenul lui Noe a fost trimis într-o călătorie prin Europa, vizitând oraşe cum ar fi Viena, Berlin, Paris, Brüssel, Roma, Luxemburg, Madrid şi Barcelona. În fiecare oraş unde s-a oprit Trenul lui Noe, s-au adunat artişti de stradă creativi, pentru a realiza împreună o adevărată operă de artă - cea mai lungă operă de artă mobilă. Cu mesagerul climei iniţiativa RFF a căpătat o voce puternică pentru salvarea climei.

O operă de artă pentru protejarea mediului înconjurător

12 opriri intermediare şi 17 containere înfrumuseţate de artişti de stradă internaţionali mai târziu Trenul lui Noe ajunge în portul din Rotterdam. În cadrul unui eveniment cu oaspeţi sus-puşi din politică, economie şi mass-media un container este trimis în America de Sud. La conferinţa globală UN privind schimbările climatice COP25 mesajul RFF de a creşte procentul transportului feroviar de mărfuri, pentru a îmbunătăţi clima, calitatea aerului şi mobilitatea, va fi răspândită la Santiago, Chile.

Toţi suntem provocaţi

Transportul de mărfuri pompează anual 275 milioane de tone de emisii CO2 în aer. Cu toţii putem contribui la mărirea procentului feroviar din întregul transport de mărfuri până în 2030 de la 18% la minim 30%. Deoarece avantajele transportului feroviar de mărfuri sunt semnificative şi sustenabile. În cifre asta înseamnă că în Europa transportul de marfă pe cale ferată

  • generează de 12 ori mai puţine costuri pentru societate decât transportul rutier
  • are un consum de energie specifică de 6 ori mai mic
  • în medie europeană emisii CO2 de 9 ori mai bune - transportul de marfă ÖBB pe cale ferată în Austria generează la fiecare tonă transportată chiar de 21 ori mai puţin CO2 decât transportul cu autocamioane
  • este de 8 ori mai bun în ceea ce priveşte poluarea aerului
  • cauzează de 85 ori mai puţine victime din accidente de circulaţie
  • este de 5 ori mai bun în ceea ce priveşte poluarea sonoră